• PDF

Flutur: Zona masivului Rarău poate concura cu Poiana Braşov

Presedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat în cursul zilei de ieri că zona masivului Rarău poate concura cu Poiana Braşov, atât din punct de vedere al peisajului, cât şi al accesibilităţii. Flutur a făcut aceste afirmaţii după ce a participat la inaugurarea lucrărilor de modernizare a drumului judeţean Pojorâta – Rarău, investiţie realizată din fonduri europene.

După ce a tăiat panglica inaugurală şi a asistat la slujba de sfinţire oficiată de un sobor de preoţi, şeful administraţiei judeţene a parcurs cu un microbuz drumul de 15,8 kilometri până pe masivul Rarău. Gheorghe Flutur a apreciat faptul că în mai multe locuri de pe traseul Pojorâta – Rarău au fost amenajate puncte de popas şi de belvedere. „Este cel mai pitoresc drum din judeţul Suceava şi vreau să le mulţumesc constructorilor pentru modul în care au lucrat. Practic acum punem în valoarea Masivul Rarău” a declarat Gheorghe Flutur, care a mai adăugat că „din punctul meu de vedere, autorităţile locale din Pojorâta şi Câmpulung Moldovenesc sunt cele mai avantajate şi fericite pentru că pot să-şi pună în valoare frumuseţile platoului masivului Rarău. Dacă ne uităm în jur putem să vedem de aici Giumalăul, Ceahlăul, munţii Suhardului, munţii Rodnei, şi imediat se vede Valea Moldovei, municipiul Câmpulung Moldovenesc, până spre Suceava. Şi cred că putem să ne gândim la un proiect intitulat <Poiana Bucovinei>, aşa cum există Poiana Braşovului, având în vedere că am deschis această zonă cu un potenţial turistic uriaş”.

Gheorghe Flutur a precizat că proiectul de modernizare a acestui drum a avut o valoare totală de 32,17 milioane de lei, din care contribuţia Uniunii Europene a fost de 22,68 milioane de lei, fonduri asigurate prin Programul Operaţional Regional. El a arătat că lucrările au fost realizate de firmele SC CF Iaşi – Grup Colas şi de SC Calcarul Pojorâta, investiţia însemnând, printre altele, construcţia a patru poduri, 39 de podeţe, a peste 2,1 kilometri de ziduri de sprijin. În timpul lucrărilor a fost dislocată o cantitate de 450.000 de metri cubi de pământ.

Preşedintele CJ Suceava a mai adăugat că administraţia judeţeană intenţionează să găsească sursele de finanţare pentru modernizarea drumului de zece kilometri dinspre masivul Rarău spre Valea Bistriţei, în localitatea Chiril. „Vrem ca acest circuit să devină unul deschis pentru turişti. De asemenea, la ora la care vorbim am pus deja majoritatea stâlpilor pentru pârtia de schi din Câmpulung Moldovenesc spre Rarău. Şi sper ca la sfârşitul anului viitor să ne prindă iarna cu pârtia de schi finalizată, pentru a pune în valoare şi potenţialul schiabil al masivului Rarău”, a spus Flutur.

sursa: MonitorulSV

Comentarii  

 
0 #4 Ioana Tarcau 15-12-2011 13:34
Mda, cam ai dreptate... :sad:
Citat
 
 
0 #3 Jericho 15-12-2011 12:31
Exagerate, mai mari ca in Austria
Citat
 
 
0 #2 Ioana Tarcau 14-12-2011 18:37
Banuiesc ca foarte mari nu ? :oops:
Citat
 
 
+1 #1 Jericho 14-12-2011 13:45
Inca nu, n-ai vazut ce preturi sint de revelion in Poiana :-)
Citat
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Esti aici: Ştiri Flutur: Zona masivului Rarău poate concura cu Poiana Braşov